Organizaţia Mondială a Sănătăţii a realizat un ghid de sănătate mentală care cuprinde consideraţii ce pot servi ca suport pentru bunăstarea psihică în timpul epidemiei de coronavirus. Aceste consideraţii sunt atât pentru populaţia generală care este sănătoasă, cât şi pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu.
Sfaturi:
- Nu ataşaţi COVID-19 de nicio naţionalitate sau etnie. Fiţi empatici cu cei care au fost afectaţi, în şi din orice ţară, persoanele infectate nu au făcut nimic rău
- Nu vă referiţi la persoanele care au boala ca la „cazuri COVID-19”, „victime”, „familii COVID-19” sau „bolnavi”. Sunt „oameni care au COVID-19”, „persoane care sunt tratate pentru COVID-19”, „persoane care se recuperează de la COVID-19”, pentru că viaţa lor va continua şi după vindecare
- Evitaţi să urmăriţi, să citiţi sau să ascultaţi ştiri care vă determină să vă simţiţi anxioşi sau în suferinţă; căutaţi informaţii în principal pentru a lua măsuri practice, pentru a vă pregăti planurile şi pentru a vă proteja pe voi şi pe cei dragi
- Căutaţi actualizări de informaţii la anumite ore din timpul zilei, o dată sau de două ori. Fluxul brusc şi aproape constant de reportaje despre un focar poate determina pe oricine să se simtă îngrijorat.
- Protejează-te şi fii susţinător faţă de ceilalţi
- Daţi mai departe poveştile pozitive şi imaginile celor care au experimentat noul coronavirus şi s-au recuperat
- Onoraţi îngrijitorii şi personalul medical care sprijină persoanele afectate de coronavirus în comunitatea dvs.
Sfaturi pentru oamenii aflaţi în izolare:
- Rămâneţi conectaţi la reţelele sociale. Chiar şi în situaţii de izolare la domiciliu, încercaţi pe cât posibil să vă păstraţi rutinele personale zilnice. Puteţi rămâne conectat prin e-mail, social media, conferinţă video şi telefon.
- În perioadele de stres, acordaţi atenţie propriilor nevoi şi sentimente. Implicaţi-vă în activităţi sănătoase de care vă bucuraţi şi în care găsiţi relaxare. Faceţi exerciţii fizice în mod regulat, menţineţi orele de somn şi mâncaţi alimente sănătoase.
- Un flux aproape constant de reportaje despre un focar poate determina pe oricine să se simtă neliniştit sau în suferinţă. Căutaţi informaţii actualizate şi îndrumări practice la anumite ore din timpul zilei, de la profesioniştii din domeniul sănătăţii şi de pe site-ul OMS şi evitaţi să ascultaţi sau să urmaţi zvonuri care vă fac să vă simţiţi inconfortabil.